Cosmin Olăroiu nu mai suportă ce i se întâmplă la arabi și a avut curajul să vorbească despre lucrurile care îi provoacă foarte multe neplăceri.
Echipa pe care o antrenează nu traversează cea mai bună perioadă, fiind departe de primul loc în campionat și eliminată din una dintre cele mai importante competiții.
Cosmin Olăroiu nu a mai rezistat și a răbufnit, făcând mai multe declarații după un semieșec în campionat. Antrenorul în vârstă de 54 de ani a vorbit despre situația în care se află echipa pe care o pregătește, care nu traversează cea mai bună perioadă. Sharjah FC, din Emiratele Arabe Unite, a înregistrat un rezultat de egalitate în campionat, pe teren propriu. Aceasta este a treia remiză consecutivă pentru echipa antrenată de Cosmin Olăroiu și al patrulea meci fără victorie în campionat.
Astfel, Sharjah FC ocupă locul cinci în clasament, cu doar 29 de puncte acumulate, fiind la o distanță mare în spatele liderului Al Wasl, care a acumulat un total de 48 de puncte până în prezent. Totodată, echipa românului a fost eliminată dintr-o competiție importantă, Cupa Președintelui, în sferturile de finală, de către cei de la Al Ahli Dubai.
Cosmin Olăroiu nu a mai rezistat și a răbufnit la finalul meciului, vorbind despre situația de la echipa pe care o antrenează. Astfel, acesta susține că există pretenții prea mari față de posibilitățile pe care le are clubul în momentul de față.
„Am făcut multe greşeli şi am primit uşor goluri. Din nefericire, acesta este nivelul actual. Am 6 jucători străini, iar mulţi dintre ei au probleme care nu le permit să revină la nivelul lor obişnuit. Sincer, m-am săturat să vorbesc despre aceste subiecte. Ar fi multe de vorbit, dar e suficient pentru acum. Există multe probleme, inclusiv referitoare la accidentări sau suspendări. Trebuie să facem o analiză pentru a vedea şi cine poate să rămână, şi cine nu. Ambiţiile sunt mari aici, dar posibilităţile noastre nu sunt pe măsura ambiţiilor”, a declarat Cosmin Olăroiu, conform Al-Bayan.
Cosmin Olăroiu are la dispoziție un loc în valoare de 36.15 milioane de euro, conform datelor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt. Astfel, este cea mai valoroasă echipă din Emiratele Arabe Unite. Printre vedetele lui Cosmin Olăroiu se numără brazilienii Luan Pereira și Caio Lucas, bosniacul Miralem Pjanic şi tunisianul Firas Ben Larbi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER